Imi e atat de dor de tine, iubitul meu. As plange, dar pentru ce? Tu nu esti mort, nu esti pierdut. Nici sa-ti vorbesc nu pot. Imi simt inima grea ca o piatra de moara, iar in capul pieptului simt un gol imens, ca o gaura neagra ce continua sa manance din mine, ma macina continuu. ma simt pierduta si disperata.
Simt ca nu pot sa te iert. Probabil nu voi putea niciodata. Dar mi-e teama ca nici sa te parasesc nu voi putea. Mi-e frica sa traiesc fara tine. Mi-e frica sa imi tarasc restul zilelor fara tine, sa adorm nopile nemangaiata si sa ma trezesc noptile singura. Poate sunt slaba, dar te iubesc. Tu esti viciul meu. Am citit undeva ca cel mai mare drog pentru un om este alt om. Nu mai stiu cine a spus-o. Mare om. Si oare cata tristete si cata suferinta poate ascunde sufletul unui om care a fost capabil sa enunte un asemenea adevar.
Sunt sfasiata intre dorinta de a te ucide, de a te rupe in bucati si imprastia in toate zarile si dorinta de a ma cufunda in bratele tale calde, sa iti mangai parul si sa iti soptesc in ureche cat de mult te iubesc. Imi e dor sa te tin in brate, sa te simt aproape, sa stiu ca esti al meu. Dar cum as mai putea iubi un mincinos? Cum sa te mai mangai si sa iti zambesc dragastos si sa ma pierd in ochii tai prea caprui si intensi fara sa ma gandesc de cate ori m-ai mintit si m-ai tradat? Uneori ma gandesc ca era mai bine sa traiesc fericita si mintita in continuare decat sa fiu nevoita sa car pentru totdeauna dupa mine inima asta grea ca un bolovan.
Sper doar sa ai regretul ca m-ai mintit. Sper doar sa te mai gandesti la mine. Macar in treacat sa iti amintesti de mine. De ochii mei plini de iubire, de mainile mele calde care te magaiau, de inima mea care batea pentru tine. Sper sa nu ma uiti niciodata, ca inima ta va pastra acolo intr-un coltisor mic amintirea iubirii pe care ti-am purtat-o, alaturi de chipul meu.
Trimiteți un comentariu Blogger Facebook